Reunirea cu Țara este unicul proiect real și esențial pentru Republica Moldova

Soldati rusiCine sunt actualii guvernanți de la Chișinău și pe cine reprezintă dânșii? Ni se tot aruncă oase și minciuni, despre bunăstare, creștere economică, locuri de muncă plătite, educație dar toți ei ne mint pe față. Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa, falimentar, cu cele mai mici salarii, pensii, speranța vieții mică, fără economie, fără industrie, fără agricultură, cu cel puțin 1.000.000 de cetățeni plecați la munci în țări străine, adică mai mult de 50% din populația tânără, aptă de muncă. Nu avem zăcăminte, suntem dependenți energetic de cel mai mare dușman. Nu ne controlăm teritoriul, frontiera de est este aproape inexistentă. Armata Republicii Moldova este o glumă care în afară de ați aduce un zâmbet pe față, mai poate ridica decât câteva vile ofițerilor.
Dincolo de discuțiile veșnice despre ce e bine și ce e rău, e necesar de ținut minte esențialul, nu să ne rătăcim în discursuri patriotarde și fără nici un sens. Dacă un lucru nu poate fi descris și explicat simplu atunci el nu este înțeles suficient și orice politician care nu poate rezolva problemele reale și simple ale oamenilor este un mincinos și un hoț. Ce „politician” de pe malul râului Bâc ne poate explica simplu de ce Republica Moldova se află în situația în care se află? Care „ales al poporului” poate propune un proiect real care ar aduce bunăstare fiecărui cetățean al Republicii Moldova, care poate aduce majoritatea cetățenilor acasă?
Cât de mult suntem protejați azi de o agresiune rusească? Cine poate garanta siguranța zilei de mâine, cine poate garanta că în următoarele zile soldați ruși nu mă vor împușca drept în casă? Cine poate garanta siguranța românilor dintre Prut și Nistru – Filat, Plahotniuc, Ghimpu, Voronin? Acești mișei care vor organiza paradă de 9 mai?
Din câte văd eu, unicul care pare să aibă un plan clar este Putin. A anexat o parte dintr-un stat granițele căruia i le-a garantat, în văzul lumii, cu zâmbetul pe față, fără vreo rezistență din partea nimănui. Cine poate garanta că același lucru nu se va întâmpla și în Republica Moldova, stat „netru”, în CSI? Până și enclava rusească Transnistria poate începe acțiuni militare împotriva RM, cu ajutor de la Moscova sau deja Sevastopol.
Judecând după fapte, că de vorbe ne-am săturat toți, este clar că parlamentarii și guvernanții Republicii Moldova lucrează sistematic în defavoarea majorității cetățenilor și mai mult decât atât, se pare că vor să implice și R.Moldova în război. Ori ascunzând ochii cu mâinile, nu te faci invizibil și ferit de pericol, din contra. Ei se ocupă cu înșelătorie și deviere de la problemele reale, creînd probleme mici pentru a le ascunde pe cele mari. Oceanul de minciună devine tot mai mare și esențialul se rătăcește tot mai mult iar el este drept în fața noastră.
Dacă ei cu adevărat ne-ar vrea binele, nouă, cetățenilor Republicii Moldova ei ar începe imediat procesul de reunire cu Țara. Un om lucid nu-și poate dori război. Oamenii lucizi vor adevăr nu înșelăciune, moarte și depravare. Oamenii lucizi vor prosperare, bunăstare, siguranța vieții de mâine, vor educație și cărți. Vor zahăr și lumină. Orice om vrea un salariu care să-l scoată de la limita sărăciei, care să-l poată ține acasă, lângă familie, nu în țări străine la munci înjositoare. Orice om are nevoie de demnitate, de respect în special din partea statului. Cetățenii oricărui stat au nevoie de reprezentanți care să le apere interesele și drepturile lor.
Subliniez esențialul:
Statul trebuie să fie sluga propriilor cetățeni și a nimănui altcuiva!
Republica Moldova nu are și nici nu a avut nici un proiect care să aducă măcar un mic procent din beneficiile pe care le-ar aduce reunirea cu Țara!
Republica Moldova ca stat neutru nu are nici o șansă să facă față unei foarte posibile agresiuni rusești!

romania

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website