ue

Bombardiere rusești au zburat peste Canalul Mânecii – Marea Britanie în alertă

Guvernul britanic a convocat joi, 29 ianuarie, pe ambasadorul rus să-l întrebe de ce 2 bombardiere rusești au zburat peste Canalul Mânecii în ziua precedentă, forțând autoritățile britanice să redirecționeze aviația civilă. „Manevrele de aeronave rusești de ieri fac parte din creșterea tiparului de operațiuni în afara ariei de operare a aviației rusești,”  a declarat guvernul britanic joi. Avioane […]

Republica Cacealma și integrarea în minciună

           Începând cu alegerile de la 29 iulie 2009, asistăm tacit la cel mai de prost gust spectacol de la existența Republicii Moldova. Alianța pentru Integrare Europeană, construită pe o minciună ordinară, toți exponenții Alianței știind de la formare că Republica Moldova nu se va integra ca stat în Uniunea Europeană niciodată, […]

Despre europarlamentare, electorat, români și interese străine

Atunci când la cel mai înalt nivel,  acei care trebuie să respecte și să promoveze interesele naționale, să promoveze idealul reîntregirii, să apere și să conserve identitatea națională, să lupte pentru drepturile și bunăstarea celor mulți fac inversul, nu avem o problemă,  devenim  o problemă și vina deja nu pică peste politicienii trădători de neam […]

VLADIMIR PUTIN – CONDUCĂTORUL DE OȘTI

Pentru a scri rândurile de mai jos, m-am ajutat și folosit de câțiva autori și filosofi antici chinezi, sper că nu se vor supăra. În aceste momente, cât tu citești aceste rânduri, are loc un război, război uneltit încă din 2009 , trecut în faze active din decembrie 2013. Războiul – calea înșelăciunii, înșelăciunea – […]

Unirea înseamnă progres !

Bilanțul de două decenii de existență a Republicii Moldova independente, și evenimentele recente din regiune, marcate de ofensiva Rusiei spre hotarele fostului URSS, au demonstrat fără drept de apel un fapt cât se poate de simplu. Republica Moldova ca stat de sine-stătător este o capcană a istoriei. Din această capcană pot fi două ieșiri. Închinarea […]

Reunirea cu Țara este unicul proiect real și esențial pentru Republica Moldova

Cine sunt actualii guvernanți de la Chișinău și pe cine reprezintă dânșii? Ni se tot aruncă oase și minciuni, despre bunăstare, creștere economică, locuri de muncă plătite, educație dar toți ei ne mint pe față. Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa, falimentar, cu cele mai mici salarii, pensii, speranța vieții mică, fără economie, […]

Republica Autonoma Crimeea aderă la Federația Rusă

Parlamentul din Crimeea în sesiunea cu ușile închise de la 6 martie 2014 a decis aderarea Republicii Autonome Crimeea la Federația Rusă. Deasemenea, a fost schimbată data efectuării referendumului, acum el va avea loc la 16 martie. Întrebările de la referendum vor fi: „Sunteți de acord cu întoarcerea la constituția de la 1992?” „Sunteți de […]

Lista funcționarilor și politicienilor ucraineni conturile cărora au fost blocate de UE

Publicația oficiala a Uniunii Europene EUR-Lex a publicat lista cu 18 cetățeni ucraineni suspectați de deturnarea fondurilor publice și implicarea în încălcarea drepturilor omului în Ucraina . Conform rezoluției CE  nr. 208/2014 din 05 martie 2014 din 5 martie  care ” prevede înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor , anumitor responsabili pentru deturnare […]

Grup naval SUA armat cu focoase nucleare, în marș spre Marea Neagră. Rusia transportă sisteme antiaeriene lângă Ucraina

Drept răspuns pentru invazia rusească în Crimeea, Ucraina, Statele Unite ale Americii a trimis spre Marea Neagră prin Marea Egee portavionul USS George H.W. Bush plus 17 alte nave și 3 submarine. Portavionul USS George H.W. Bush poartă 90 de avioane dintre care elicoptere diverse și mai multe escadroane F-22 Raptors, cele mai avansate avione […]

Federația Rusă înregistrează pierderi de miliarde

Federația Rusă deja plătește economic pentru intervenția militară din Ucraina – Banca Centrală a modificat peste noapte rata dobânzii de la 5.5 % la 7 %, pentru a stopa căderea rublei. Indicele Micex(indicele de referință al țării) a scăzut cu 8%. Piața rusească a fost azi preponderent a urșilor, majoritatea acțiunilor companiilor rusești în scădere. […]

Bandit, premier în Crimeea. Bălțeanul din fruntea Guvernului din Crimeea are trecut criminal

Șeful Cabinetului de Miniștri din Crimeea, Serghei Aksenov, originar din Republica Moldova, are o biografie curioasă, relatează Radio Svoboda (diviziunea Radio Europa Liberă care emite în limba rusă). Lider al partidului „Unitatea Rusă”, care a acumulat la alegerile din Crimeea 4 la sută din voturi, Aksenov era cunoscut la mijlocul anilor `90 în lumea interlopă […]

Federația Rusă intervine militar în Crimeea

În direct: Situația din acest moment în Crimeea: Ambele intrări în Crimeea sunt închise de către militari, din surse neconfirmate se spune că sunt foști soldați în trupele cu destinație specială „Berkut”. Ei verifică fiecare mașină care vrea să intre în Crimeea. Comunicarea cu feribotul dintre Crimeea și Rusia a fost restabilită. Rada Autonomă din […]

Situația devine critică în Crimeea

În direct: Azi noaptea, necunoscuți în uniforme militare fără elemente distinctive , înarmați au cucerit Clădirea Radei Locale din Crimeea, Simferopol. Cerințele acestora nu au fost enunțate, au loc încercări de a afla revendicările. Ei au anunțat că au arme suficiente pentru a menține Rada locală sub controlul său cel puțin o lună. 10:46 Colaboratori ai securității […]

Protest antisecesionist la Simferopol al tătarilor simultan cu cel al rușilor din Crimeea

Situație tensionată la Simferopol, Crimeea, Ucraina. Tătarii din Crimeea au încercat să asedieze clădirea Administrației Crimeei. Numărul lor este de peste 10.000, cu steagurile sale naționale și steagurile Ucrainei, ei scandează „Allah akbar”, „Glorie Ucrainei- Glorie eroilor!”, „Banda – afară!”, „Crimeea – Ucraina”. Protestatarii rușii au fost înghesuiți în ograda interioară a administrației. Situație tensionată, […]